Sucilă Maria-Isabela
Colegiul Tehnic “Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, Iași
Predarea istoriei în școala contemporană se confruntă cu multiple provocări generate în principal de schimbările sociale, tehnologice și culturale ale societății moderne.
Una dintre principalele dificultăți este scăderea interesului elevilor pentru studiul istoriei, percepută uneori ca o disciplină bazată pe memorare. În același timp, competiția cu mediul digital și rețelele sociale face dificilă menținerea atenției elevilor prin metode tradiționale. Dar această problemă cred că este întâlnită de majoritatea profesorilor, nu doar a celor care predau istoria, atenția scăzută a elevilor la ore, cauzată în principal de expunerea îndelungată la ecrane. Esențial este să ne întrebăm cum putem folosi această “dependență de ecrane” în favoarea noastră ? Voi încerca să găsesc un răspuns în rândurile care urmează.
O altă provocare constă în dificultatea conectării conținuturilor istorice cu realitatea contemporană. Fără această legătură, elevii percep istoria ca fiind îndepărtată și lipsită de relevanță practică. În consecință, predarea trebuie să depășească nivelul descriptiv și să favorizeze analiza, comparația și contextualizarea.
În practica didactică actuală, eficiența predării istoriei depinde de capacitatea noastră ca profesori de a construi situații de învățare care stimulează participarea activă. Conectarea temelor istorice la realitatea actuală constituie un element esențial. De exemplu, studiul regimurilor politice este corelat cu analiza funcționării democrației contemporane, iar temele privind drepturile și libertățile sunt discutate în raport cu situații sociale actuale. Astfel, elevii nu doar învață despre trecut, ci înțeleg mecanismele societății în care trăiesc.
După cum știm, în cadrul lecțiilor, utilizarea documentelor istorice, a imaginilor de epocă, a surselor contradictorii contribuie la dezvoltarea capacității de interpretare. Elevii sunt puși în situația de a formula ipoteze, de a argumenta și de a corela informațiile, ceea ce conduce la o învățare profundă și durabilă.
Dar această abordare, corelarea mereu cu realitatea în care trăim, apelul la sursele primare, imagini, videoclipuri, documente de epocă, funcționează îndeosebi pentru istoria mai recentă. Cu cât ne îndepărtăm mai mult în negura istoriei, elevului îi vine din ce în ce mai greu să înțeleagă modul de gândire și acțiune al acelor oameni. De aceea esențial este ca noi, în calitate de profesori să ne folosim de toate resursele media, mai abundente acum ca niciodată, pentru a-i ajuta pe elevii noștri să înțeleagă mai bine trecutul.
Personal consider că, cel puțin în acest scop, inteligența artificială ne este un aliat și nu un inamic, în crearea unor imagini, animații sau reproduceri care ar îmbunătăți procedul educațional. Concret, pentru teme precum “viața cotidiană a oamenilor în Antichitate”, ”polisul grec”, ”ocupațiile de bază ale sumerienilor” etc. foarte folositoare pot fi reproducerile realizare cu inteligența artificială care pun în scenă momente de viața acelor oameni (meșteșugurile, vestimentația, poate chiar un scurt dialog în limba pe care o vorbeau). Toate acestea, cu toate că uneori pot fi consumatoare de timp pentru noi profesorii, îndesoebi în etapa de creare a materialelor, vor ajunge mai ușor la inima elevului.
O altă metodă, care desigur nu este străină, este utilizarea resurselor digitale nu doar pentru activitatea de învățare, ci și pentru cea de consolidare sau evaluare. Aplicațiile educaționale permit consolidarea cunoștințelor și oferă feedback imediat, contribuind la creșterea motivației.
În activitatea mea didactică recentă, colaborarea cu Asociația pentru Invatare Interactivă a condus la dezvoltarea aplicației educaționale Schoolit, destinată elevilor de gimnaziu pentru disciplina istorie. Aplicația generează seturi de quizz-uri adaptate nivelului de vârstă, utilizate atât în etapa de consolidare, cât și în evaluarea formativă. Introducerea acestei resurse în procesul didactic a determinat creșterea implicării elevilor și îmbunătățirea capacității de reținere a informației, întrucât evaluarea capătă un caracter interactiv și motivant. Acestea au fost două din răspunsurile pe care le-am găsit la întrebarea inițială și pe care mi-o pun adesea atunci când proiectez o nouă lecție. Cum pot folosi dependența lor de ecrane în favoarea mea? Dacă le spunem doar că ele nu sunt benefice vom crea “efectul mărului interzis”, și știm cât de nociv este acesta. Cea mai bună variantă este să le explicăm cum ne pot ajuta telefoanele și aplicațiile atât de consumatoare de timp.
Știu că ni se vorbește foarte mult în ultimul timp de impactul tehologiei în viețile noastre, însă trebuie să înțelegem că profesorul de istorie nu mai este doar un transmițător de informații, ci un facilitator al învățării și un organizator al experiențelor educaționale. Acesta selectează resurse relevante, creează contexte de analiză și stimulează reflecția. Adaptarea la cerințele actuale implică flexibilitate, deschidere către inovație și integrarea instrumentelor digitale în mod echilibrat.
Consider că o calitate esențială a oamenilor în general, și a profesorilor în cazul de față, este adaptabilitatea. Abilitatea constantă de a ne reinventa, de a găsi noi și noi metode prin care să realizăm ceea ce ne-am propus – adică transmiterea unor informații și asigurarea că elevii noștri sunt capabili să opereze cu ele. Cu toate că nu resping întru totul metodele tradiționale, (prelegerea, apelul la document care mereu vor avea un rol aparte), sunt totuși de părere că ar trebui să fim mai deschiși noilor materiale care ne-ar putea ajuta să spunem, mulțumiți la finalul unei zile, că istoria mai poare fi interesantă pentru noile generații.
